
1. Marijuana provoacă cancer
Mulţi au spus că fumatul ţigărilor de marijauna are acelaşi efect ca şi fumatul ţigărilor obişnuite – provoacă cancer. Pe langă faptul că multe studii combat aceasta teorie, unele chiar demonstrează că marijuana reduce creşterea tumorilor cu pînă la 50%. (Din păcate ţigările obişnuite nu pot face asta

2. Marijuana provoacă dependenţă
Cu toate că fumatul regulat de marijuana poate lăsa semne de dependenţă, marijuana nu conţine de fapt nici un compus de genul nicotinei, care să o facă sa producă dependenţă. Dependenţa de marijuana este similară cu dependenţa de cola, cu dependenţa de cumpărături sau dependenţa de internet. Riscul de a “nu te putea lăsa” de marijuana este infim, mai ales dacă îl comparăm cu riscul heroinei, cocainei sau chiar al alcoolului.
3. Marijuana este primul pas către drogurile mari
Numeroase studii dezaprobă ideea ca marijuana duce la consumul de droguri din categoria grea. Dimpotrivă, marijuana a fost folosită cu succes pentru a reduce dependenţa de droguri grele. Astfel, putem spune că, în realitate marijuana este de fapt opusul primului pas către drogurile mari.
4. Marijuana duce la distrugerea creierului
Un alt mit în care adevărul este de fapt de cealaltă parte: studiile au arătat, nu numai că nu distruge creierul, dar că de fapt îl protejează de efectele distrugătoare pe care le-ar putea consumul excesiv de alcool.
5. Marijuana nu are efecte terapeutice
De multe ori ni s-a spus că marjuana nu are efecte terapeutice. ABUREALĂ. Pe langă cele spuse mai sus, s-a demonstrat că marijuana are efecte benefice asupra oamenilor ce suferă de migrene, glaucom, SIDA, multiple tipuri de scleroză, epilepsie, probleme cu stomacul şi multe alte probleme de sănătate.
Mai nou, chiar şi American Medical Association a cerut guvernului înlăturarea programelor restrictive asupra canabisului.
;D