Consiliul Europei a anunţat joi că a adoptat o recomandare care integrează 'prima definiţie la scară internaţională a sexismului', un text ce îşi propune să contribuie la eliminarea acestui fenomen prezent 'în toate sectoarele şi în toate societăţile', transmite Agerpres, care citează AFP.
Potrivit unui comunicat emis de organizaţia paneuropeană de la Strasbourg, textul defineşte sexismul ca 'o manifestare a 'raporturilor de forţă istoric inegale'' între femei şi bărbaţi, care 'conduce la discriminare şi împiedică emanciparea deplină a femeilor în societate'.
Recomandarea, adresată celor 47 de state membre ale organizaţiei, a fost adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei.
Sexismul şi violenţa împotriva femeilor şi fetelor sunt legate, afirmă textul menţionat, 'dat fiind că sexismul 'obişnuit' face parte dintr-un continuum de violenţe', creând 'un climat de intimidare, de teamă, de discriminare, de excludere şi de insecuritate'.
Recomandarea, adoptată în siajul unor mişcări legate de #Metoo, invită statele să-şi 'intensifice lupta contra sexismului în toate mediile', fiind vorba despre un fenomen prezent 'în toate sectoarele şi în toate societăţile'.
Textul 'pune accentul pe ceea ce este un comportament sexist şi le propune diferiţilor actori mijloace concrete de a-l identifica şi a-i face faţă'.
El stabileşte o 'listă completă de măsuri şi de situaţii în care se exprimă sexismul, de la publicitate la media, trecând prin sectoarele locurilor de muncă, justiţiei, educaţiei şi sportului', menţionează Consiliul Europei.
Acesta precizează, totodată, că limbajul şi comunicarea nu trebuie să 'consacre hegemonia modelului masculin', şi recomandă utilizarea 'formelor neutre'.
Pe de altă parte, Consiliul Europei deplânge faptul că, deşi noile tehnologii sunt 'vectori ai libertăţii de exprimare şi ai egalităţii între femei şi bărbaţi', ele permit şi exprimarea unor ''opinii injurioase' şi manifestarea unor comportamente violente''.
CE a adoptat „prima definiţie internaţională” a sexismului. Care este aceasta
Discutii libere !
Jump to
- Inregistreaza-te pe Zonek Telecom ca sa vezi toate Subiectele
- -->>Regulile Forumului & Descriere<<--
- ↳ Regulament Forum
- ↳ Prezentare
- ↳ Cereri Parteneriate
- ↳ Intri si tu in reteaua zonek??
- ↳ Sugestiile voastre
- ↳ Raportare bug-uri/probleme forum
- -->>Mica Publicitate & Reclama<<--
- ↳ Reclama diverse siteuri & servere de Counter-Strike
- ↳ Vand
- ↳ Cumpar
- -->>Servere Comunitare NON-STOP<<--
- ↳ Discord Server Zonek Telecom
- ↳ GO.ZONEK.RO
- ↳ ARENA.ZONEK.RO
- ↳ AWP.ZONEK.RO
- ↳ Bucuresti Create Server
- ↳ Evidenta redirect
- ↳ Clan TAG
- zonek.ro - Counter Strike Global Offensive
- ↳ SourceMod Plugins
- ↳ Admin Commands
- ↳ Fun Stuff
- ↳ Gameplay
- ↳ General Purpose
- ↳ Server Management
- ↳ Statistical
- ↳ Technical/Development
- ↳ Tutoriale
- ↳ Probleme la servere si Jocul Counter-Strike: Global Offensive
- -->>Jocuri & Resurse Counter Strike<<--
- ↳ Tutoriale cs 1.6- Server
- ↳ Tutoriale Moduri Counter - Strike [NOU]
- ↳ Tutoriale cs - Install Counter-Strike & HLDS
- ↳ Scripting
- ↳ Mapping / Harti
- ↳ Cereri Tutoriale
- ↳ Download pluginuri
- ↳ Discutii legate de plugin-uri - Cereri Plugin-uri
- ↳ Download zone
- ↳ AdminMod
- ↳ AmxModX
- ↳ Admin Commands
- ↳ General Purpose
- ↳ Statistical
- ↳ Gameplay
- ↳ Event Related
- ↳ Server Management
- ↳ Fun Stuff
- ↳ Technical/Development
- ↳ AmxMod
- ↳ Addons-uri Counter Strike
- ↳ Addonsuri AmxModX
- ↳ Addonsuri AdminMod
- ↳ Addonsuri AmxMod
- ↳ Cereri addonsuri
- ↳ Probleme tehnice
- ↳ HLDS
- ↳ Client 1.6
- ↳ Alte jocuri
- -->>Diverse<<--
- ↳ Discutii diverse
- ↳ Realitatea Baptista Castellon
- ↳ Arta
- ↳ Studentie
- ↳ Auto / Moto
- ↳ Fashion
- ↳ Sanatate
- -->> San Andreas Multi Player <<--
- ↳ Discutii Scripting
- ↳ Probleme GodFather
- ↳ Tutoriale
- ↳ Cerere Tutoriale
- ↳ Salonul Scripturilor
- ↳ Plugins
- ↳ Maps
- ↳ Gamemode
- ↳ FilterScript
- ↳ News Development
- ↳ Ajutor Servere
- -->> Photoshop <<--
- ↳ Photoshop
- ↳ Creatii
- ↳ Gifts
- ↳ Graphic Battle
- ↳ Tutoriale
- ↳ Competitii: - SOTW
- ↳ Resurse
- ↳ Ripperi
- ↳ Cereri Photoshop
- ↳ Da LIKE pe FaceBook si castigi 10 euro saptamanal!!
- -->>Filme & Muzica<<--
- ↳ Filme
- ↳ Muzica
- -->>Minunile Lumii Antince<<--
- ↳ Cele 7 Minuni ale Lumii
- ↳ Minuni uitate ale Lumii Antice
- -->>LOVE & SEX<<--
- ↳ Love & Sex
- ↳ Contraceptia
- ↳ Dragostea
- -->>Hubul dc.zonek.ro al serverelor de Counter-Strike<<--
- ↳ Totul despre hubul dc.zonek.ro
- -->>Culturi si Mistere<<--
- ↳ Culturi ascunse, mistere si fapte inexplicabile
- ↳ Magie
- ↳ Lumea Viselor
- -->>|Messenger| & Curiozitatii<<--
- ↳ <|Mesaje tampite care se dau pe mess|>
- ↳ Intrebari fara raspuns
- ↳ Stiati ca ?
- ↳ Pentru cei nemultumiti
- Manage Holidays/Sarbatori si Zile Onomastice
- ↳ Manage Holidays / Sarbatori si Zile Onomastice
- Recycle Bin
- ↳ Recycle Bin
- ↳ HaoS.ZoneK.Ro [ Public Server ]
- ↳ Regulament
- ↳ Anunturi
- ↳ Cafenea Admini
- ↳ Staff
- ↳ Cerere Admin
- ↳ Cerere Slot
- ↳ Cerere UnBan
- ↳ Reclamatie Admini
- ↳ Lista Banuri
- ↳ Redirecte
- ↳ djs.zonek.ro
- ↳ Regulament
- ↳ Cereri admin / slot pe djs.zonek.ro
- ↳ Cerere UnBan
- ↳ Reclamatii admini / playeri
- ↳ Campionat 2 vs 2
- ↳ Discutii Libere
- ↳ Clanu Dj's
- ↳ Ballas
- ↳ Nortenos
- ↳ Surenos
- ↳ Taxele serverului
- ↳ Vanzari - Cumparari
- ↳ Afaceri
- ↳ Servicii
- ↳ Case
- ↳ Politia Romana
- ↳ Discutii generale despre factiuni
- ↳ Pompieri si Medici
- ↳ Serviciul Roman de informatii
- ↳ Armata Romana
- ↳ Clanul Frusin
- ↳ Clanul Racean
- ↳ Guvernator San Andreas
- ↳ Asasini Platiti
- ↳ Reporteri ProTV
- ↳ Transport Company
- ↳ Instructori
- ↳ Clanul Camataru
- ↳ Job-uri secundare
- ↳ Tow Car Company
- ↳ Tutoriale GTA SA:MP
- ↳ freerunners.zonek.ro
- ↳ Admins only
- ↳ Regulament
- ↳ Anunturi
- ↳ Donatii
- ↳ Echipa nord
- ↳ Cereri admin/slot
- ↳ Cereri unban
- ↳ De ce am dat ban
- ↳ Cine face abuz de admin
- ↳ Discutii libere
- ↳ Evidenta redirecte
- ↳ Ghenaaaaaa.....!!!
- ↳ Grove Street
- ↳ Ballas Family
- ↳ Mayor
- ↳ The Triads
- ↳ The Mafia
- ↳ Varios Los Aztecas
- ↳ License Faction
- ↳ Los Santos Vagos
- ↳ News Reporter
- ↳ Taxi Company
- ↳ National Guard
- ↳ Police Departament
- ↳ Federal Bureau of Investigaton
- ↳ Medics
- ↳ Hitman Agency
- ↳ furien.zonek.ro
- ↳ Regulament Server
- ↳ Anunturi
- ↳ Cerere Admin / Slot
- ↳ Cerere UnBan
- ↳ Cerere Ban
- ↳ Reclamatii
- ↳ Echipa furien.zonek.ro
- ↳ Mariri / degradari
- ↳ Redirecte
- ↳ Discutii Generale
- ↳ Download Redirecte
- ↳ FAN.ZONEK.RO # Fan Curier Server
- ↳ intrudersWOW - www.zonek.ro
- ↳ Announcements / Server info
- ↳ International Zone
- ↳ Romanian
- ↳ German
- ↳ English
- ↳ Requests
- ↳ Ban \ Mute Request
- ↳ Unban / Unmute requests
- ↳ Bug Report
- ↳ Items
- ↳ Other
- ↳ Fixed bugs
- ↳ General Discussion
- ↳ Ze.Zonek.Ro # Intruders Zombie
- ↳ Stream name: ...::: CooLFM :::... - Cel mai tare Radio
- ↳ I'm in love!
- ↳ Request
- ↳ Events - Radio CooLFM
- ↳ Cautam Dj`eitze si DJ-eii
- ↳ Personal Top Ten (?)
- ↳ Zonek SA:MP Official Server
- ↳ Informatii
- ↳ Sugestii
- ↳ Update's
- ↳ Factiuni
- ↳ Police Depatament
- ↳ Federal Bureau of Investigations
- ↳ National Guard
- ↳ Fireman/Paramedics
- ↳ The Mafia
- ↳ The Triads
- ↳ The Mayor
- ↳ Hitman Agency
- ↳ News Reporter
- ↳ Taxi Company
- ↳ License Faction
- ↳ Los Santos Vagos
- ↳ Varios Los Aztecas
- ↳ Ballas
- ↳ Grove Street
- ↳ NFS Club
- ↳ NRG Club
- ↳ Plangeri
- ↳ Admin's Zone
- ↳ Diverse
- ↳ Buguri
- ↳ Statistici WEB
- ↳ LIGHT.ZONEK.RO | Anti-Cheat | Skins |
- ↳ DM.ZONEK.RO
- ↳ WAR3.ZONEK.RO
- ↳ ELITE.ZONEK.RO