Un nou studiu sugerează că un somn pe o perioadă mai mică de şase ore poate duce la deshidratare.
Cercetătorii au descoperit că persoanele ce dorm mai puţin de şase ore pe noapte au urina mult mai concentrată şi şanse cu 16-59% mai mari să fie deshidrataţi, în comparaţie cu adulţii ce dorm opt ore pe noapte.
Conform Science Alert, senzaţia de oboseală după ce te trezeşti poate fi asociată tot deshidratării, aşadar un pahar de apă dimineaţa ar putea face diferenţa. Cercetătorii consideră că acest lucru poate fi asociat sistemului hormonal ce reglează nivelul de hidratare. Unul dintre hormonii cu cel mai mare impact este vasopresinul, pe care organismul îl eliberează în timpul zilei pentru ca noaptea să regleze nivelul de fluide. „Vasopresina este eliberată la începutul şi spre sfârşitul ciclului de odihnă”, a declarat Asher Rosinger din cadrul Universităţii de Stat din Pennsylvania. „Aşadar, dacă te trezeşti mai devreme, ai putea rata fereastra în care este produs hormonul, fapt ce provoacă o modificare a hidratării corpului”, a declarat Rosinger.
În cadrul studiului au fost studiate analizele a peste 25.000 de adulţi din China şi SUA ce au fost chestionaţi privind obiceiurile lor de odihnă. De asemenea, le-au fost prelevate probe de urină. Vasopresina nu a fost măsurată în sine, dar au fost măsuraţi indicatori ai săi (precum nivelul de apă din urină).
Dormi şase ore sau mai puţin pe noapte? Efectele ciudate pe care le resimte corpul
Discutii libere !
-
- Administrator
- Posts: 1074
- Joined: Mon Jul 06, 2009 7:38 am
- Jucator SA:MP ?: Da
- Nick:: in_so@pta
- Jucator CS ?: Da
- Contact:
Re: Dormi şase ore sau mai puţin pe noapte? Efectele ciudate pe care le resimte corpul
Daca dormi putin nu vei fii foarte obosit, poate nu fizic dar psihic sigur vei fi, nu te vei mai putea concentra la ce ai de facut, vei fi recalcitrant si mereu prost-dispus. Asa ca incercati sa dormiti 9 ore pe noapte si macar 1 ora 2 ziua.
Jump to
- Inregistreaza-te pe Zonek Telecom ca sa vezi toate Subiectele
- -->>Regulile Forumului & Descriere<<--
- ↳ Regulament Forum
- ↳ Prezentare
- ↳ Cereri Parteneriate
- ↳ Intri si tu in reteaua zonek??
- ↳ Sugestiile voastre
- ↳ Raportare bug-uri/probleme forum
- -->>Mica Publicitate & Reclama<<--
- ↳ Reclama diverse siteuri & servere de Counter-Strike
- ↳ Vand
- ↳ Cumpar
- -->>Servere Comunitare NON-STOP<<--
- ↳ Discord Server Zonek Telecom
- ↳ GO.ZONEK.RO
- ↳ ARENA.ZONEK.RO
- ↳ AWP.ZONEK.RO
- ↳ Bucuresti Create Server
- ↳ Evidenta redirect
- ↳ Clan TAG
- zonek.ro - Counter Strike Global Offensive
- ↳ SourceMod Plugins
- ↳ Admin Commands
- ↳ Fun Stuff
- ↳ Gameplay
- ↳ General Purpose
- ↳ Server Management
- ↳ Statistical
- ↳ Technical/Development
- ↳ Tutoriale
- ↳ Probleme la servere si Jocul Counter-Strike: Global Offensive
- -->>Jocuri & Resurse Counter Strike<<--
- ↳ Tutoriale cs 1.6- Server
- ↳ Tutoriale Moduri Counter - Strike [NOU]
- ↳ Tutoriale cs - Install Counter-Strike & HLDS
- ↳ Scripting
- ↳ Mapping / Harti
- ↳ Cereri Tutoriale
- ↳ Download pluginuri
- ↳ Discutii legate de plugin-uri - Cereri Plugin-uri
- ↳ Download zone
- ↳ AdminMod
- ↳ AmxModX
- ↳ Admin Commands
- ↳ General Purpose
- ↳ Statistical
- ↳ Gameplay
- ↳ Event Related
- ↳ Server Management
- ↳ Fun Stuff
- ↳ Technical/Development
- ↳ AmxMod
- ↳ Addons-uri Counter Strike
- ↳ Addonsuri AmxModX
- ↳ Addonsuri AdminMod
- ↳ Addonsuri AmxMod
- ↳ Cereri addonsuri
- ↳ Probleme tehnice
- ↳ HLDS
- ↳ Client 1.6
- ↳ Alte jocuri
- -->>Diverse<<--
- ↳ Discutii diverse
- ↳ Realitatea Baptista Castellon
- ↳ Arta
- ↳ Studentie
- ↳ Auto / Moto
- ↳ Fashion
- ↳ Sanatate
- -->> San Andreas Multi Player <<--
- ↳ Discutii Scripting
- ↳ Probleme GodFather
- ↳ Tutoriale
- ↳ Cerere Tutoriale
- ↳ Salonul Scripturilor
- ↳ Plugins
- ↳ Maps
- ↳ Gamemode
- ↳ FilterScript
- ↳ News Development
- ↳ Ajutor Servere
- -->> Photoshop <<--
- ↳ Photoshop
- ↳ Creatii
- ↳ Gifts
- ↳ Graphic Battle
- ↳ Tutoriale
- ↳ Competitii: - SOTW
- ↳ Resurse
- ↳ Ripperi
- ↳ Cereri Photoshop
- ↳ Da LIKE pe FaceBook si castigi 10 euro saptamanal!!
- -->>Filme & Muzica<<--
- ↳ Filme
- ↳ Muzica
- -->>Minunile Lumii Antince<<--
- ↳ Cele 7 Minuni ale Lumii
- ↳ Minuni uitate ale Lumii Antice
- -->>LOVE & SEX<<--
- ↳ Love & Sex
- ↳ Contraceptia
- ↳ Dragostea
- -->>Hubul dc.zonek.ro al serverelor de Counter-Strike<<--
- ↳ Totul despre hubul dc.zonek.ro
- -->>Culturi si Mistere<<--
- ↳ Culturi ascunse, mistere si fapte inexplicabile
- ↳ Magie
- ↳ Lumea Viselor
- -->>|Messenger| & Curiozitatii<<--
- ↳ <|Mesaje tampite care se dau pe mess|>
- ↳ Intrebari fara raspuns
- ↳ Stiati ca ?
- ↳ Pentru cei nemultumiti
- Manage Holidays/Sarbatori si Zile Onomastice
- ↳ Manage Holidays / Sarbatori si Zile Onomastice
- Recycle Bin
- ↳ Recycle Bin
- ↳ HaoS.ZoneK.Ro [ Public Server ]
- ↳ Regulament
- ↳ Anunturi
- ↳ Cafenea Admini
- ↳ Staff
- ↳ Cerere Admin
- ↳ Cerere Slot
- ↳ Cerere UnBan
- ↳ Reclamatie Admini
- ↳ Lista Banuri
- ↳ Redirecte
- ↳ djs.zonek.ro
- ↳ Regulament
- ↳ Cereri admin / slot pe djs.zonek.ro
- ↳ Cerere UnBan
- ↳ Reclamatii admini / playeri
- ↳ Campionat 2 vs 2
- ↳ Discutii Libere
- ↳ Clanu Dj's
- ↳ Ballas
- ↳ Nortenos
- ↳ Surenos
- ↳ Taxele serverului
- ↳ Vanzari - Cumparari
- ↳ Afaceri
- ↳ Servicii
- ↳ Case
- ↳ Politia Romana
- ↳ Discutii generale despre factiuni
- ↳ Pompieri si Medici
- ↳ Serviciul Roman de informatii
- ↳ Armata Romana
- ↳ Clanul Frusin
- ↳ Clanul Racean
- ↳ Guvernator San Andreas
- ↳ Asasini Platiti
- ↳ Reporteri ProTV
- ↳ Transport Company
- ↳ Instructori
- ↳ Clanul Camataru
- ↳ Job-uri secundare
- ↳ Tow Car Company
- ↳ Tutoriale GTA SA:MP
- ↳ freerunners.zonek.ro
- ↳ Admins only
- ↳ Regulament
- ↳ Anunturi
- ↳ Donatii
- ↳ Echipa nord
- ↳ Cereri admin/slot
- ↳ Cereri unban
- ↳ De ce am dat ban
- ↳ Cine face abuz de admin
- ↳ Discutii libere
- ↳ Evidenta redirecte
- ↳ Ghenaaaaaa.....!!!
- ↳ Grove Street
- ↳ Ballas Family
- ↳ Mayor
- ↳ The Triads
- ↳ The Mafia
- ↳ Varios Los Aztecas
- ↳ License Faction
- ↳ Los Santos Vagos
- ↳ News Reporter
- ↳ Taxi Company
- ↳ National Guard
- ↳ Police Departament
- ↳ Federal Bureau of Investigaton
- ↳ Medics
- ↳ Hitman Agency
- ↳ furien.zonek.ro
- ↳ Regulament Server
- ↳ Anunturi
- ↳ Cerere Admin / Slot
- ↳ Cerere UnBan
- ↳ Cerere Ban
- ↳ Reclamatii
- ↳ Echipa furien.zonek.ro
- ↳ Mariri / degradari
- ↳ Redirecte
- ↳ Discutii Generale
- ↳ Download Redirecte
- ↳ FAN.ZONEK.RO # Fan Curier Server
- ↳ intrudersWOW - www.zonek.ro
- ↳ Announcements / Server info
- ↳ International Zone
- ↳ Romanian
- ↳ German
- ↳ English
- ↳ Requests
- ↳ Ban \ Mute Request
- ↳ Unban / Unmute requests
- ↳ Bug Report
- ↳ Items
- ↳ Other
- ↳ Fixed bugs
- ↳ General Discussion
- ↳ Ze.Zonek.Ro # Intruders Zombie
- ↳ Stream name: ...::: CooLFM :::... - Cel mai tare Radio
- ↳ I'm in love!
- ↳ Request
- ↳ Events - Radio CooLFM
- ↳ Cautam Dj`eitze si DJ-eii
- ↳ Personal Top Ten (?)
- ↳ Zonek SA:MP Official Server
- ↳ Informatii
- ↳ Sugestii
- ↳ Update's
- ↳ Factiuni
- ↳ Police Depatament
- ↳ Federal Bureau of Investigations
- ↳ National Guard
- ↳ Fireman/Paramedics
- ↳ The Mafia
- ↳ The Triads
- ↳ The Mayor
- ↳ Hitman Agency
- ↳ News Reporter
- ↳ Taxi Company
- ↳ License Faction
- ↳ Los Santos Vagos
- ↳ Varios Los Aztecas
- ↳ Ballas
- ↳ Grove Street
- ↳ NFS Club
- ↳ NRG Club
- ↳ Plangeri
- ↳ Admin's Zone
- ↳ Diverse
- ↳ Buguri
- ↳ Statistici WEB
- ↳ LIGHT.ZONEK.RO | Anti-Cheat | Skins |
- ↳ DM.ZONEK.RO
- ↳ WAR3.ZONEK.RO
- ↳ ELITE.ZONEK.RO